0 0
Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera
Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera

Săpun natural argile cu cărbune vegetal activ 100g Veera

5.0 (2 recenzii)
-50 %
18.90 lei37.90 lei
  • Conține argile și cărbune vegetal, cu puternic efect detoxifiant și regenerant
  • Potrivit pentru orice tip de piele, inclusiv pentru copii
  • Unturile vegetale din compoziție hidratează și catifelează pielea
  • Este îmbogățit cu ulei esențial de lavandin, tea tree și de patchoulli, ce imprimă săpunului proprietățile lor specifice
  • Fabricat manual, doar din ingrediente naturale, fără coloranți și conservanți
  • Miros sublim, specific ingredientelor, fără parfumuri artificiale
În stoc
1
Adauga in cos
Adaugă la favorite
Livrare rapida
30 zile termen pentru retur
CompozitieArgilă albă, Argilă roz, Cărbune activ, Ulei de avocado, Ulei de cocos, Ulei de măsline, Ulei esențial de lavandin, Ulei esențial de patchouli, Ulei esențial de tea tree, Unt de Shea, Unt de cacao
UtilizareBaie
Greutate100g
Termen valabilitate6 luni

Descriere produs

Cu atâtea variante de săpunuri existente pe piață, este dificil să alegi pe care să îl folosești. Piața este diversă și opțiunile sunt nelimitate. Cu toate acestea, puțini sunt cei care rămân fideli unui singur produs, pentru că este atât de greu să îl găsești pe cel ideal pentru pielea ta. Fiind vorba de un produs utilizat des de fiecare dintre noi, comercianții încearcă prin diverse metode să atragă noi clienți. Reclama, aroma și prețul sunt primele la care ne uităm înainte să cumpărăm un săpun. Însă compoziția și efectele pe termen scurt și lung ar trebui să fie primordiale în alegerea produsului potrivit pentru fiecare dintre noi.

Ne-am dorit să obținem un produs ideal, care pe de o parte să fie în concordanță cu principiile noastre de trai cât mai sănătos, și pe de altă parte să aducă un beneficiu real utilizatorului. Ne-am dorit un săpun care nu numai să curețe corect pielea, ci și să o hrăneasca și să o hidrateze. Considerăm ca a curăța pielea nu trebuie să fie doar un proces de îndepărtare fizică a impurităților, ci și o experiență somatică revitalizantă și plăcută, întrucât exteriorul este oglindirea interiorului.

Astfel au luat naștere cele trei săpunuri ale noastre, cu efecte diferite, pentru a fi cât mai aproape de produsul ideal pentru fiecare. Ele sunt obținute doar din ingrediente naturale, atent alese și testate și sunt fabricate manual, cu multă pasiune și migală.

Am optat pentru un săpun în formă solidă pentru a reduce conștient consumul de plastic, unul dintre principiile noastre. Pe de altă parte, toate unturile și uleiurile din compoziție au putut fi folosite fără a interveni chimic în structura lor, obținându-se astfel un produs natural. Săpunurile Veera sunt ideale pentru vacanțe și deplasări, întrucât, fiind solide, au dimensiune compactă și nu ocupă mult spațiu, dar mai ales pentru că sunt potrivite oricărui tip de piele, fiind așadar necesar un singur produs pentru toți membrii familiei, inclusiv pentru copii.

Săpunurile sunt realizate manual, în laboratorul nostru, prin tehnica saponificării la rece, în tranșe mici, fiind urmărit îndeaproape și controlat corespunzător întregul proces tehnologic. După fabricare, săpunul este lăsat la maturat timp de 4-6 săptămâni, până când este ideal pentru utilizare.

Săpunul cu argile și cărbune vegetal activ este un produs de curățare potrivit pentru toate tipurile de piele. Componentele sale naturale îl fac ideal pentru persoanele cu sensibilitate la substanțele chimice de sinteză și pentru cei cu probleme dermatologice.

Pe langă proprietatea sa principală de a curăța, acest săpun este ideal pentru hidratarea și catifelarea pielii. Cicatrizează, grăbește vindecarea și regenerează țesutul cutanat, datorită cărbunelui activ din componența sa. Folosit în rutina zilnică, săpunul cu argile și cărbune va produce efecte vizibile: pielea va deveni în scurt timp mai catifelată și va avea un aspect mai plăcut, mai ales datorită argilelor, care reduc roșeața și calmează iritațiile.

În compoziția lui s-au folosit doar substanțe naturale, uleiuri și unturi vegetale bogate în glicerină naturală, precum și uleiuri esențiale de calitate superioară. Dorind să obținem un produs cât mai calitativ, potrivit pentru toate tipurile de piele, am ales cu atenție principiile active, cât și excipienții, astfel încât acestea să nu interacționeze negativ și să își potențeze reciproc acțiunea.

Principalele componente sunt cărbunele vegetal și combinația de argile. Cărbunele vegetal imprimă produsului un puternic efect detoxifiant și purifiant și ajută la îndepărtarea excesului de sebum. În acest săpun s-au folosit două tipuri de argilă: argilă roz și argilă albă, amândouă bogate în minerale și oligoelemente. Venind în completarea efectului dat de cărbune, acestea curăță eliminând impuritățile, hidratează și protejează pielea. Conținutul mare de calciu din argila albă face ca produsul să aibă și efect cicatrizant și antialergic, prin calmarea iritațiilor și reducerea inflamației.

Masa solidă a săpunului s-a obținut prin utilizarea a două tipuri de unt vegetal: de shea și de cacao. Untul de shea este un hidratant intens pentru pielea uscată și iritată, cu rol de calmare și regenerare, contribuind la reînnoirea celulară. Untul de cacao este bogat în acizi grași saturați și conține în mod natural vitamina E, acționând ca un antioxidant natural care curăță și hidratează pielea.

În compoziția săpunului, ca agenți emulsionanți și solubilizanți s-au utilizat mai multe uleiuri vegetale: de ricin, de avocado, de cocos și de măsline, pentru efectele lor hidratante și emoliente.Prin conținutul mare de fitosteroli, vitamina E și polifenoli, pielea este hrănită, hidratată și revitalizată.

Săpunul cu argile și cărbune vegetal este îmbogățit cu uleiuri esențiale care nu numai că imprimă produsului un miros deosebit, dar au și înalte efecte terapeutice. Uleiul esențial de lavandă este cicatrizant, antiseptic, antiinflamator și antifungic, uleiul de patchoulli este antiseptic și rejuvenant, iar uleiul de tea tree este antifungic și purifiant, potențând astfel celelalte ingrediente.

Arata mai mult

Caracteristici

  • potrivit pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru cele sensibile
  • curăță eficient, împiedicând proliferarea bacteriană
  • hidratează și catifelează pielea
  • cicatrizează, grăbește vindecarea și regenerează țesutul cutanat
  • reduce intensitatea petelor care apar pe piele în urma unor tulburări pigmentare
  • reduce roșeața și calmează iritațiile
  • efect detoxifiant și purifiant
  • îndepărtarea excesului de sebum

Indicatii

  • se aplică pe pielea în prealabil umezită, se masează ușor și se clătește cu apă din abundență

Recomandari

  • doar pentru uz extern
  • nerecomandat persoanelor cu hipersensibilitate la unul sau mai multe din ingredientele produsului
  • a se evita contactul cu ochii
  • a nu se lăsa la îndemâna copiilor

S-ar putea sa-ti placa

Recenzii

5.0 2 recenzii
5 stele(2)
4 stele(0)
3 stele(0)
2 stele(0)
1 stele(0)
Adauga recenzie
Corina B
08/11/2021

Folosesc săpunul acesta pentru fata, am tenul gras. Machiajul rezista mult mai bine după ce il folosesc pentru a spala bine tenul. Mi se pare ca fata mea are chiar si aspectul îmbunătățit și îmi apar mai puține coșuri. Îl folosesc de 3 luni zilnic, dimineata și seara.

Mircea
27/10/2021

Am cumparat sapunul acesta pentru un cadou si atat de mult l-a laudat persoana careia am daruit incat l-am incercat si eu. Miroase foarte bine, e hidratant si pielea ramane foarte placuta la atingere. Dezavantajul e ca dureaza mai mult sa il folosesc decat un gel de dus si de obicei il folosesc doar in weekend cand am mai mult timp alocat spalarii.

Cos de cumparaturi

Folosim module cookie proprii și ale terților în scopuri analitice și pentru a-ți prezenta publicitate și conținut personalizat pe baza unui profil elaborat în concordanță cu obiceiurile tale de navigare.

Prin click pe "ACCEPT TOATE", acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie. Prin click pe "ACCEPT PARTIAL" nu se vor folosi alte cookie in afara de cele strict necesare pentru functionarea website-ului.

Pentru mai multe informații consultă politica de confidențialitate.